Apelul universitarilor. DOCTORAT FĂRĂ PLAGIAT!

În urma dezbaterii pe tema Plagiatul ca stare a naţiunii, organizată pe 8 septembrie 2015 de către Grupul pentru Dialog Social, participanţii la dezbatere au decis să adreseze clasei politice şi societăţii civile din România următoarele rânduri:

Mai mulţi ziarişti de investigaţie din ţara noastră au semnalat faptul că plagiatul la nivelul doctoratelor susţinute de membri ai clasei politice şi de persoane cu înalte funcţii în stat a căpătat proporţii endemice. Cazul de plagiat al premierului României, Victor Ponta, rămas nesancţionat după descoperirea lui, a ctitorit practic în ţara nostră frauda intelectuală în lanţ. În ultima vreme, atenţia presei a fost reţinută în mod deosebit de cazul generalului Gabriel Oprea care, la şase luni după obţinerea titlului de doctor la Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul” cu o lucrare asupra căreia planează cele mai grave suspiciuni de plagiat, a primit titlul de profesor universitar şi de coordonator de doctorate la Academia menţionată. Până în clipa de faţă, sub conducerea sa, au fost conferite alte şapte titluri doctorale pe lucrări cu zeci de pagini copiate fără citare din alte lucrări.

În România s-a creat astfel o situaţie care nu-şi are echivalentul nicăieri în lume: 1.Un doctor plagiator devine conducător de doctorate plagiate. 2. Consiliul Naţional de Etică creat de Ministerul Învăţământului, în loc să semnaleze şi să sancţioneze plagiatele, le acoperă şi-i inocentează pe autorii lor. 3. Autorul plagiat (în nu puţine cazuri chiar conducătorul de doctorat), în loc să denunţe plagiatul şi să-şi revendice paternitatea lucrării plagiate, devine, prin nesemnalarea plagiatului, solidar cu plagiatorul.

Aşa stând lucrurile, atâta vreme cât corupţia din sistemul de doctorate se menţine, iar cazurile flagrante de plagiat ale figurilor politice care conduc astăzi destinele României rămân nesancţionate, noi, semnatarii acestui text

                     PROPUNEM:

1. Verificarea de către comisii academice interne a tuturor lucrărilor de doctorat susţinute după 1990, aparţinând persoanelor care deţin la ora actuală funcţii politice şi demnităţi în stat.

2. Invitaţia adresată tuturor deţinătorilor de doctorate autentice din România de a semna – cu numele şi cu specificaţia „doctorat fără plagiat” – lista de mai jos.  Desigur, lista este deschisă tuturor oamenilor de bună credință, care, indiferent dacă au sau nu titlul academic de doctor, sunt indignați de practica devenită epidemică a plagiatului.

3. Cu ocazia deschiderii noului an universitar, în toate academiile şi universităţile doctorale, propunem ca toţi doctorii să poarte un ecuson pe care să scrie „doctorat fără plagiat”.

Îl rugăm, de asemenea, pe preşedintele României să ia poziţie, de la înălţimea funcţiei prezidenţiale şi în virtutea calităţii sale de profesor, faţă de gravitatea epidemiei plagiatului în clasa politică. Credem că este evident pentru noi toţi că „România lucrului bine făcut” şi „interesul naţional” nu pot fi slujite de demnitari (adică de oameni cu demnitate şi onoare) care, plagiind, şi-au inclus frauda intelectuală în CV-ul lor.

 

LISTA SEMNATARI:

  1. Andrei Pleşu, doctorat fără plagiat
  2. Mircea Cărtărescu, doctorat fără plagiat
  3. Gabriel Liiceanu, doctorat fără plagiat
  4. Lucian Boia, doctorat fără plagiat
  5. Andrei Cornea, doctorat fără plagiat
  6. Magda Cârneci, doctorat fără plagiat
  7. Andrei Oişteanu, doctorat fără plagiat
  8. Vlad Zografi, doctorat fără plagiat
  9. Lidia Bodea, doctorat fără plagiat
  10.  Cătălin Cioabă, doctorat fără plagiat
  11.  Constantin Ionescu-Târgovişte, doctorat fără plagiat
  12.  Sorin Alexandrescu, doctorat fără plagiat
  13.  Daniel Cristea-Enache, doctorat fără plagiat
  14.  Mihaela Miroiu, doctorat fără plagiat
  15.  Daniel Vighi, doctorat fără plagiat
  16.  Vlad Alexandrescu, doctorat fără plagiat
  17.  Mircea Dumitru, doctorat fără plagiat
  18.  Vladimir Tismăneanu, doctorat fără plagiat
  19.  Cornel Ungureanu, doctorat fără plagiat
  20.  Ion Vianu, doctorat fără plagiat
  21.  Bogdan Ghiu, doctorat fără plagiat
  22.  Aurora Liiceanu, doctorat fără plagiat
  23.  Adrian Papahagi, doctorat fără plagiat
  24.  Anca Oroveanu, doctorat fără plagiat
  25.  Virgil Ştefan Niţulescu, doctorat fără plagiat
  26.  Anca Manolescu, doctorat fără plagiat
  27.  Eugen Ciurtin, doctorat fără plagiat
  28.  Viorel Achim, doctorat fără plagiat
  29.  Brînduşa Armanca, doctorat fără plagiat
  30.  Gabriel Horaţiu Decuble, doctorat fără plagiat
  31.  Măriuca Stanciu, doctorat fără plagiat
  32.  Marius Vasileanu, doctorat fără plagiat
  33.  Lucian Nastasă-Kovács, doctorat fără plagiat
  34.  Alin Fumurescu, doctorat fără plagiat
  35.  Costea Munteanu, doctorat fără plagiat
  36.  Tudorel Urian, doctorat fără plagiat
  37.  Marilena Preda-Sanc, doctorat fără plagiat
  38.  Ionuţ Tudorie, doctorat fără plagiat
  39. Monica Macovei, europarlamentar
  40. Dan Grigore, pianist
  41. Smaranda Vultur, doctorat fără plagiat
  42. Ioan Stanomir, doctorat fără plagiat
  43. Raluca Nestor Oancea, doctorat fără plagiat
  44. Livius Ciocârlie, doctorat fără plagiat
  45. Radu Pavel Gheo, doctorat fără plagiat
  46. Dan Lungu, doctorat fără plagiat
  47. Simona Şora, doctorat fără plagiat
  48. Mircea Mihăieș, doctorat fără plagiat
  49. Ileana Pintilie, doctorat fără plagiat
  50. Caius Dobrescu, doctorat fără plagiat
  51. Ioan Cristescu, doctorat fără plagiat
  52. Mircea A. Diaconu, doctorat fără plagiat
  53. Ioana Pavelescu, doctorat fără plagiat
  54. Ion Pop, doctorat fără plagiat
  55. Ştefana Pop-Curşeu, doctorat fără plagiat
  56. Ioan Pop-Curşeu, 2 doctorate fără plagiat
  57. Monica Spiridon, doctorat fără plagiat
  58. Elena Stefoi, doctorat fără plagiat
  59. Mariana Gorczyca, doctorat fără plagiat
  60. Simona Modreanu, doctorat fără plagiat
  61. Cosmin Ungureanu, doctorat fără plagiat
  62. Radu Vancu, doctorat fără plagiat
  63. Mirella Nedelcu Patureau, doctorat fără plagiat

LISTA RĂMÂNE DESCHISĂ!PUTEȚI SEMNA AICI:

http://www.revista22.ro/apelul-universitarilor-doctorat-fara-plagiat-58978.html

 

© GDS – Grupul pentru Dialog Social