COMUNICAT GDS ÎN LEGĂTURĂ CU PREMIUL GDS 2018 – 16.04.2019

 

16 aprilie 2019

Grupul pentru Dialog Social (GDS) a luat cunoștință de mesajul public prin care Procurorul General al României, Augustin Lazăr, anunță că transmite Premiul GDS pe anul 2018 disidentului Iulius Filip și tuturor luptătorilor anticomuniști care au făcut cu putință ca astăzi să trăim într-o țară democratică.

Premiul va fi trimis domnului Augustin Lazăr la Ministerul Public spre a fi apoi transmis celor pe care dânsul i-a indicat. În aceste condiții, de comun acord, decernarea premiului GDS din data de 17 aprilie 2019 este contramandată.

Îl asigurăm pe domnul Augustin Lazăr de solidaritatea noastră în lupta anticorupție a Ministerului Public pe care îl conduce.

 

Precizări despre decizia dlui Daniel Morar de a renunța la premiul GDS

 

„Cât privește scrisoarea deschisă a dlui Daniel Morar către GDS, prin care ni se spune că renunță la premiul acordat de noi în anul 2011, putem face precizarea următoare: prestația ulterioară a domniei sale, ca judecător CCR, dezminte rațiunile pentru care premiul i-a fost acordat, de aceea returnarea lui este binevenită. Precizam de asemenea ca motivele pentru care i-am acordat dlui Morar premiul GDS in 2011 sunt aceleasi cu cele pe care le-am avut in vedere acum, cind i-am acordat premiul GDS pe 2018 dlui Augustin Lazar.“

 

https://revista22.ro/actualitate-interna/comunicat-grupul-pentru-dialog-social-nu-ii-retrage-premiul-procurorului-general-augustin-lazar

 

© GDS – Grupul pentru Dialog Social