Scrisoare deschisă a lui Andrei Ursu adresată procurorilor militari – 17.08.2017

Suntem alături de procurorii militari care, avînd posibilitatea unor pensii mai favorabile, vor decide să rămînă în cadrul Secţiei Parchetelor Militare pentru a finaliza cu justeţe dosarele Revoluţiei, Braşov ‘87, şi ale altor crime ale comunismului, dosare aflate acum în stadiu relativ  avansat de instrumentare. Noile prevederi legislative privind reducerea pensiilor militarilor i-ar putea îndemna la pensionarea în viitorul imediat. Timpul necesar altor procurori să ajungă la acelaşi nivel de înţelegere a acestor dosare extrem de voluminoase, precum şi impactul asupra soluţionării corecte, ar fi incalculabile.  Luînd în considerare şi vîrstele înaintate ale inculpaţilor dar şi ale martorilor, o astfel de schimbare ar putea însemna că dreptatea să nu se mai facă niciodată, şi adevărul despre o pagină dureroasă a istoriei noastre să rămînă ascuns.

Munca acestor procurori vizează, pe lîngă miile de victime, conştiinţa noastră colectivă. Îi susţinem pentru finalizarea, conform adevărului faptelor şi legii, a misiunii istorice în care s-au angajat, şi în care sperăm că vor decide să rămînă pînă la capăt. Alături de marea majoritate a opiniei publice, le dorim să ia decizia prin care să-şi onoreze în cel mai înalt grad profesia, ştiind că istoria reală a ţării şi justiţia pentru morţii şi supravieţuitorii crimelor comunismului sunt deasupra unor sume de bani.  Întreaga societate şi generaţiile viitoare le vor fi recunoscătoare. Şi asta pentru că viitorul unei naţiuni puternice şi libere se construieşte pe adevăr şi dreptate.

Privind în perspectivă, trebuie să ne reamintim că Secţia Parchetelor Militare a finalizat recent dosarul mineriadei, prin care mai multe persoane au fost trimise în judecată. Nu credem că această soluţie a procurorilor militari a fost] pe placul tuturor politicienilor şi al altor instituţii de forţă.  De aceea, este de aşteptat că aceste grupări să nu privească cu ochi buni finalizarea iminentă a anchetelor în dosarele Revoluţiei, ale torţionarilor şi altor criminali comunişti.

Încă odată, suntem alături de procurorii militari care, avînd posibilitatea unor pensii mai avantajoase, vor opta pentru a duce pînă la capăt munca începută. Ei merită susţinerea societăţii civile, a întregii ţări, pentru a ne cunoaşte istoria reală, pentru a spune că suntem o naţiune care îşi poate face dreptate şi decide soarta.

 

Fundaţia “Gheorghe Ursu”

Grupul pentru Dialog Social

Societatea Timișoara

Freedom House România

© GDS – Grupul pentru Dialog Social